Dragile mele, cu acest mesaj îmi doresc să fiu alaturi de voi în această perioadă. Știu că nu este ușor, dar împreună vom trece cu bine peste aceste momente.
Fie că înca mergem la serviciu sau suntem în izolare, eu vă recomand să nu uitam să fim frumoase! E nevoie de un efort minim pentru ca ziua să ne fie mai însorită și plină de energie pozitivă!
Îngrijirea corectă a părului este o preocupare permanentă pentru cele mai multe dintre noi și nu este un lucru foarte greu de pus în practică. Trebuie doar să alegi produsele potrivite tipului tău de păr și să îi oferi îngrijirea de care are nevoie.
Spălatul părului este primul pas cu care începem rutina de îngrijire. Un păr normal, fără porozitate mărită (vârfurile și lungimea sunt netede), se spală cu un șampon pentru păr normal sau pentru hidratare. Pentru un par cu tendință de îngrășare la 2-3 zile (sebum la rădacina), recomand spălarea părului cu șampon pentru controlul seboreei sau șampon pentru volum. Este recomandat ca aplicarea șamponului să se facă direct pe scalp, în cantitate mai mare la prima șamponare. Pentru acest tip de păr sunt obligatorii 2 șamponări.
Consider că părul uscat necesită cea mai mare atenție în ceea ce privește îngrijirea. Trebuie să fie tot timpul hidratat, pentru a nu se rupe și a nu se despica la vârfuri. Recomand folosirea unui șampon de hidratare și reconstrucție, bogat in uleiuri. După clătire, aplicăm balsamul sau tratamentul, după ce am prins părul într-un prosop timp de doua minute (molecula apei nu permite pătrunderea tratamentului în structura firului de păr). Abia apoi întindem pe toată lungimea sa produsul, pe care îl lăsăm să acționeze cel puțin 2 minute, ideal 5 minute.
Sfat: Evită apa fierbinte, iar pentru clătirea finală, foloseşte apă cât mai rece. Apa rece va menţine hidratarea la nivelul firului de păr, pentru că păstrează umezeala în interiorul cuticulei.
Nu-ţi freca niciodată părul atunci când îl usuci cu prosopul. În schimb, apasă prosopul pe creştetul capului şi împinge-l uşor spre vârfurile părului, astfel apa este absorbită.
Include în program masajul capilar. Măsează-ţi scalpul în fiecare zi, timp de 10-15 minute. Masajul stimulează buna circulaţie a sângelui la nivelul scalpului. Masajul scalpului menține foliculii de păr activi, contribuie la regenerarea rapidă a firelor de păr şi grăbeşte creşterea lor. Totodată, masajul este o metodă excelentă de relaxare.
Când te vopsești acasă singură, în special prima dată, optează pentru un tip de vopsea de calitate pentru a te asigura că vei obține în cea mai mare parte rezultatele așteptate. Nu încerca culori trăsnite și atipice din prima. Alege mereu vopsea în nuanță apropiată cât de cât de culoarea părului tău natural, mai ales atunci când te vopsești acasă singură.
Așadar, dacă ai părul brunet, nu te aștepta să obții un blond deschis ca pe cutia de vopsea. Dacă vrei să te faci blondă acasă, se va deschide spre blond, dar nu vei obține un blond foarte deschis.
In această perioadă, pentru a nu face greșeli până ne vom putea vopsi din nou la salon, vă recomand să folosiți vopsea cu cel mult 2 tonuri mai deschisă față de culoarea de la rădăcină. În general, predomină culoarea naturală șaten mediu-închis corespondent numerelor 3-4, indiferent de vopsea. Vom alege vopsea cu numere 3 sau 4 simple sau cu reflexe pentru a menține culoarea și pentru a acoperi firele albe de păr. Dacă dorim să deschidem puțin părul, vom alege numerele 5-6, dar atenție la reflexele vopselei.
Nu recomand decoloratul păului acasă!😊
Pentru operațiunea de vopsit, respectați ceea ce este recomandat de producatorii vopselei, cu mențiunea să începeți aplicarea ei de la spate către față. (Nu veți obosi atât de repede și veți termina aplicarea mai rapid).
Pentru uscarea și coafarea părului în această perioadă, daca stați acasă și nu numai, recomand să-l lăsăm să respire și el odata cu noi. Dacă timpul și temperatura ne permit, ar fi recomandat să-l lăsăm să se usuce liber, daca nu, vom folosi uscatorul după ce părul a fost uscat bine cu prosopul; vom ține uscătorul la distanță cât mai mare, iar pentru a obține volum, ne vom usca ținând capul în jos . După ce părul a fost uscat, se lasă 10 -15 minute liber, după care se pot utiliza produse de styling pentru hidratare, protecție termică, perie rotativă sau placă pentru întins părul.
Dacă ai părul ondulat, recomand folosirea unei spume pentru volum sau păr creț și uscarea părului cu difuzorul, pentru a se menține ondularea naturala.
Cateva tips-uri de coafat acasă:
-Pentru a obține onduleuri, puteți împleti 3-4-5 codițe, care se lasă așa peste noapte și se desfac dimineața.
-Pentru bucle lejere, fă o coadă pornind din creștetul capului, împărțită în 3-4 codițe, ce vor fi răsucite in jurul cozii care pornește din creștet.
-Poți folosi și bigudiuri spirală sau benzi speciale din silicon