În ultimele luni, masca de protecție a devenit parte integrantă din ținuta noastră. Este important să ne protejăm pe noi și pe cei din jur, să limităm cât de mult putem răspândirea virusului și să ne luăm toate măsurile pentru a ne păstra intactă starea de sănătate. Chiar dinaintea pandemiei SARS-CoV-II, personalul medical raporta numeroase reacții adverse ale purtării măștii chirurgicale: acnee, prurit facial, dermatită de contact, urticarie. Principala cauză a apariției acestor afecțiuni este crearea la nivelul pielii a unui spațiu închis, protector, unde se acumulează umezeala și căldura, ceea ce duce la apariția transpirației și sebumului în exces.
Cele mai expuse la apariția de iritații și mâncărimi sunt persoanele cu acnee, pielea fiind în acest caz predispusă la secreția în exces de sebum. De aceea, este important să acordăm o atenție specială îngrijirii tenului în această perioadă, pentru a evita apariția unor afecțiuni ale căror efecte ar putea fi de durată și greu de corectat în timp.
Dacă porți masca de protecție pentru o perioadă mai lungă de timp, mai ales acum, când temperaturile de afară sunt foarte ridicate, îți recomandăm ca din când în când să mergi într-un loc sigur, unde nu se află multe persoane, să scoți masca pentru a aerisi pielea și să pulverizezi un strat generos de apă termală pe față. Apa termală are rolul de a curăța tenul de transpirație și de impurități și de a răcori pielea. Poți alege apa termală Evian în varianta travel-size, pe care o poți lua cu tine oriunde, în geantă. Sprayul facial mineral Evian este potrivit pentru toate tipurile de ten, hidratează, tonifică și reîmprospătează tenul. Este hipoalergenic, cu un PH neutru, așa că este potrivit chiar și tenurilor foarte sensibile. Îndepărtează ușor transpirația, sarea de mare sau clorul din piscine de pe piele.
În cazul în care nu ai la dispoziție apa termală, îți poți dezinfecta mâinile cu un gel igienizant și apoi poți clăti fața cu apă rece. Gelul igienizant pentru mâini cu ulei de Tea Tree, ulei de Neem și Clorhexidină este util în toate ocaziile când nu este disponibilă o sursă de apă pentru spălarea mâinilor, în special în afara casei, pe drum, în locuri publice sau aglomerate. Gelul igienizant nu conține alcool, nu usucă pielea și nu necesită clătire. Conține ingrediente cu caracteristici igienizante specifice, acționează rapid și lasă pielea mâinilor moale, proaspătă și plăcut parfumată.
Dacă nu ai făcut-o până acum, este momentul să îți creezi o rutină de îngrijire a tenului, care te va ajuta să îți păstrezi pielea curată și sănătoasă, chiar dacă porți masca de protecție mai multe ore pe parcursul zilei. Este important să cureți, să tonifici și să hidratezi pielea în fiecare zi și să aplici o mască facială cel puțin o dată pe săptămână, pentru a fi sigură că riscul de apariție al iritațiilor este minim.
Pentru a curăța tenul, folosește exfoliantul facial cu neem și tea tree, care este o combinație perfect echilibrată de principii hidratante și ulei de moringa delicat, care menține nivelul perfect de hidratare și catifelare pentru pielea cu exces de sebum. Extractul de hamamelis, urzică și lavandă împrospătează ușor și tonifiază pielea. Exfoliantul are rolul de a echilibra secreția de sebum și de a matifia tenul gras. Uleiurile de neem, rozmarin, eucalipt și arbore de ceai, cunoscute pentru calitățile lor antibacteriene și de echilibrare, ajută la protejarea pielii de eventualele daune externe. Un amestec de ulei de mentă, portocală și ulei de lămâie revitalizează, revigorează și energizează pielea.
După exfolierea tenului, este recomandat să aplici o loțiune tonică pentru a stimula reînnoirea celulelor pielii și pentru a îmbunătăți producția de colagen. Loțiunea tonică Just de la REVOX are la bază retinol, care ajută la regenerarea pielii, înlătură impuritățile și reglează producția de sebum, oferind pielii un aspect proaspăt și tonifiat.
Indiferent de anotimp sau de tpul tenului, hidratarea este extrem de importantă, chiar dacă avem senzația că nu este necesară, din cauza umezelii care se acumulează la nivelul tenului ca urmare a purtării măștii de protecție. Crema de față regenerantă cu vitamina C îmbunătățește vizibil aspectul tenului, îț face mai neted și mai tânăr și, în plus, ajută la diminuare liniilor fine. Are în compoziție vitamina C, care oferă luminozitate pielii și stimulează producția de colagen și vitamina E, care acționează ca un excelent antioxidant și hidratează delicat pielea.
De asemenea, dacă urmează să petreci mai mult timp afară, aplică întotdeauna o cremă cu protecție SPF. Crema cu protecție solară Detox de la Naobay are factor de protecție 30 și este o emulsie care conține ulei de avocado ce protejează pielea împotriva radiațiilor ultraviolete și ajută la menținerea hidratării. Este recomandat să aplici produsul în mod regulat, pentru a menține un nivel optim de protecție al tenului.
Pentru a împiedica acumularea de celule moarte și pentru a evita apariția iritațiilor și dermatitelor, este recomandat, de asemenea, să folosești creme, geluri și serumuri faciale cu acid salicilic sau cu acizi din fructe, care au rolul de a exfolia delicat și de a pregăti pielea pentru purtarea măștii de protecție. Acidul salicilic este un exfoliant eficient ce penetrează porii blocați ai tenului gras, pentru a-i curăța in profunzime.
Exfoliantul Just de la Revox nu conține parabeni sau uleiuri minerale și are la bază acid salicilic, care înlătură celulele devitalizate ale pielii și excesul de sebum, reducând apariția comedoanelor, a punctelor negre și a coșurilor. Se recomandă utilizarea produsului împreună cu JUST Argan Oil, JUST Acid Hialuronic ca parte a rutinei zilnice de îngrijire.
Serumul antioxidant Revox cu vitamina C este îmbogățit cu extract de aloe vera și extract de ceai verde pentru a maximiza proprietățile antioxidante și pentru a hidrata și calma tenul. Vitamina C din compoziție susține sinteza colagenului, oferind tenului luminozitate și reducând hiperpigmentarea, prin diminuarea procesului de sintetizare a melaminei.
Aplică cel puțin o data pe săptămână o mască facial, pentru a hidrata intens pielea și pentru a îi reda luminozitatea. Îți recomandăm masca detoxifiantă Biomer cu argilă, ulei de argan și mentă, care are effect de tonifiere și calmare a pielii. Uleiul de argan și extractul de Aloe Vera, florile de nalbă, menta, frunzele de Hamamelis și algele din Marea Menor au efect regenerator și nutritiv, datorită proprietăților antioxidante și antiinflamatoare.
Este important să ajuți cât mai mult tenul în perioadele în care porți masca de protecție pentru mai multe ore, iar dacă observi că iritațiile și problemele tenului încep să se agraveze, consultă un medic dermatolog. De asemenea, dacă alegi o mască din material textil care poate fi purtată de mai multe ori, sterilizează și igienizează cu atenție materialul. Dacă alegi măștile de unică folosință, asigură-te că acestea sunt conforme standardelor și au filtre aprobate.